

Innisfree este un brand de cosmetice orientat pe beneficiile ingredientelor naturale, pentru o frumusețe sănătoasă. Numele brandului provine din poezia irlandezului W. B. Yeats, ‘The Lake Isle of Innisfree’.
Pasiunea brandului Innisfree pentru ceaiul verde este imensă și ajunge până la nivelul de a avea grupuri separate de cercetători calificați care călătoresc de-a lungul insulei Jeju pentru a cerceta solul și a identifica calitățile acestuia, în timp ce o altă echipă studiază cultivarea ceaiului verde fără pesticide, prin utilizarea unei soluții naturale pentru controlul degradării plantelor, iar cea de-a treia echipă studiază ceaiul verde ca ingredient pentru produse cosmetice mai eficiente. Innisfree studiază ceaiul verde de peste 20 de ani și îmbunătățește continuu beneficiile produselor.

